joi, 18 decembrie 2008

Tranzactii tot mai putine, fluctuatii tot mai mici

Bursa a deschis saptamana in crestere usoara, insa lichiditatea din piata a scazut considerabil, ajungand la un minim de aproape doua luni, tranzactiile derulate in piata insumand 4,2 mil. euro.
"Cred ca lichiditatea scazuta de azi a fost un simplu accident. Exista o reticenta atat la nivelul investitorilor care cumpara, cat si al celor care vand. Cu toate acestea, este posibil ca investitorii sa se fi abtinut de la tranzactionare in asteptarea listarii pe bursa a Transelectrica, probabil saptamana viitoare", spune Laurentiu Floroiu, director de tranzactionare la societatea de brokeraj EFG Eurobank Securities.

Dupa perioada de cresteri din ultima luna, este normal sa avem parte si de o consolidare, respectiv o stabilizare pe o lichiditate in scadere. Este o manifestare normala a pietei, in masura in care multe dintre rezultatele principalelor companii listate pe bursa se cam stiau. In aceste conditii, actualele cotatii includ o mare parte din aceste rezultate", considera Rares Nilas, directorul societatii de brokeraj BT Securities.
Indicele BET a urcat cu 0,2%, in special ca urmare a aprecierii actiunilor Petromidia, care au inregistrat cel mai mare avans dintre titlurile lichide, castigand 2,5%.
SIF-urile au avansat in medie cu 0,2%, doar actiunile SIF Muntenia scazand cu 0,7%, pe un rulaj de 0,27 mil. euro (aproape 1 mil. lei).
Cele mai tranzactionate au fost titlurile SIF Moldova, care au castigat 0,5%, pe un rulaj de aproape 0,9 mil. euro (3,1 mil. lei).
Titlurile Petrom, Banca Transilvania si BRD au inchis la acelasi nivel de la finalul saptamanii trecute. Actiunile Petromidia au inregistrat din nou un avans, castigand 2,5%, pe un rulaj de aproape 0,2 mil. euro (0,6 mil. lei).
Avand in vedere succesul de care
s-a bucurat oferta publica de la Transelectrica si faptul ca aceasta se va lista in curand pe bursa, s-ar putea ca unii investitori sa faca curatenie in portofolii pentru a obtine lichiditatile necesare achizitionarii de actiuni Transelectrica, spun unii brokeri.
"In masura in care multe dintre titlurile lichide de pe piata dau semne ca se misca mai mult in loc, iar randamentele obtinute de unii investitori sunt satisfacatoare, acestia ar putea sa umble la portofoliile detinute pentru a face rost de lichiditati in vederea listarii Transelectrica. De aceea nu sunt excluse corectii pe parcursul acestei saptamani", considera Laurentiu Floroiu.

Actiunile SIF Muntenia au pierdut 0,7%, pe un rulaj de 0,27 mil. euro (aproape 1 mil. lei). "Cred ca estimarea de 30.000 pentru actiunile SIF la sfarsitul anului are toate sansele sa se realizeze, daca se rezolva problema pragului de detinere si obligativitatea vanzarii peste acest prag. In momentul de fata, toate
SIF-urile sunt sub valoarea de activ net calculata pe baza standardelor CNVM, care nu include insa valoarea reala a pachetelor detinute la BCR", spune Rares Nilas, directorul societatii de brokeraj BT Securities. Pe parcursul sedintei, titlurile SIF Muntenia au atins un prag maxim de 1,46 lei/actiune, urmand ca inchiderea sa se realizeze la un pret de 1,44 lei/actiune.

Titlurile Rompetrol Rafinare (Petromidia) au castigat 2,5%, pe fondul unor tranzactii in valoare de aproape 0,2 mil. euro (0,6 mil. lei). Aceste actiuni au continuat cresterea din ultima saptamana, pe parcursul careia s-au apreciat cu peste 12%. "Ordinele la cumparare sunt mici, drept pentru care este putin probabil ca aprecierea titlurilor Petromidia sa fie rezultatul achizitiilor realizate de investitori straini. Cresterea mi se pare una artificiala", considera Laurentiun Floroiu, director de tranzactionare la EFG Eurobank Securities. "Volatilitatea crescuta a actiunilor Petromidia este rezultatul sensibilitatii crescute a acestora vizavi de zvonurile care apar pe piata", spune Rares Nilas.

Actiunile Petrolexportimport au pierdut aproape 7%, pe un rulaj de 34.000 de euro (0,12 mil. lei). Casa de comert cu produse petroliere a raportat la sfarsitul saptamanii trecute rezultate. Astfel, societatea a incheiat primul semestru cu un profit de 0,24 mil. euro (0,84 mil. lei), de circa 15 ori mai redus decat cel obtinut in aceeasi perioada a anului trecut. Cifra de afaceri s-a redus de asemenea, cu 9,5%, pana la 8,6 mil. euro (30,6 mil. lei). De la inceputul anului, aceste actiuni se afla in scadere usoara, de aproape 4% si cu peste 27% fata de nivelul maxim atins anul acesta. Inchiderea pe titlurile Petrolexportimport a avut loc la un pret de 145 lei/actiune.

Titlurile producatorului de hartie si carton Vrancart Adjud au inregistrat o crestere de peste 3,5%, tranzactiile realizate cu aceste actiuni ridicandu-se la circa 17.000 de euro (60.000 de lei). Compania a raportat pentru primele sase luni o cifra de afaceri de 3,5 milioane de euro (12,4 milioane de lei), in crestere cu 10% fata de aceeasi perioada a anului trecut. Conducerea Vrancart a bugetat pentru acest an afaceri in crestere cu 20%, pana la 7,6 milioane de euro (27 milioane de lei). Actionarul majoritar al companiei este SIF Banat-Crisana, care detine aproximativ 74,7% din actiuni. Ultima tranzactie cu titlurile Vrancart s-a realizat la pretul de 0,0984 lei/actiune.

Actiunile Kandia-Excelent au sarit cu 8%, pe un rulaj scazut, de circa 3.800 de euro (13.400 de lei). Producatorul de ciocolata a raportat un profit net de 3,16 mil. euro (11,2 mil. lei) pe primul semestru, dublu fata de cel obtinut in aceeasi perioada din 2005. Cu toate acestea, cifra de afaceri s-a diminuat in lei cu 3%, compania estimand pentru acest an o crestere a acesteia cu 20%, pana la 42,3 milioane de euro (151,1 milioane de lei). De la inceputul anului, aceste actiuni au pierdut aproape 3%, dupa ce compania a raportat rezultate mai slabe pe primul trimestru al anului. Ultimul pret la care au fost tranzactionate titlurile Kandia-Excelent a fost de 0,67 lei/actiune.