luni, 17 august 2009

Constituţia Republicii Moldova nu se aplică

declarat primul
preşedinte al R.Moldova Mircea Snegur în cadrul Şedinţei festive dedicate celei de-a 15-ea aniversări a adoptării Constituţiei R.Moldova, care s-a desfăşurat azi, 22 iulie, la Palatul Republicii. Şeful statului Vladimir Voronin a rostit un discursul de felicitare în care a subliniat supremaţia acestui document, în timp ce cel de-al doilea preşedinte de stat, Petru Lucinschi a declarat pentru jurnalişti că la ora actuală, în R. Moldova, supremaţia o deţine preşedintele ţării.

Şedinţa a fost prezidată de preşedintele Curţii Constituţionale Dumitru Pulbere. Primul a rostit mesajul de felicitare şeful statului, Vladimir Voronin, care a menţionat că acest document
este o expresie a voinţei poporului, unul din cele mai importante acte, care stabileşte drepturile şi obligaţiile cetăţenilor în relaţiile lor cu statul. „Actul Constituţiei a contribuit la păstrarea suveranităţii şi stabilităţii R.Moldova”, a declarat Voronin.

Primul preşedinte al statului Mircea Snegur a declarat că adoptarea Constituţiei a marcat perioada de tranziţie de la comunism la democraţie. „La începutul Mişcării de Eliberare Naţională, statul se ghida de legile adoptate la Moscova, iar Constituţia era formală”, a spus Snegur. În acelaşi timp, fostul preşedinte a menţionat că actul este un organ viu, în permanentă dezvoltare, care la ora actulă necesită anumite modificări. „Statul trebuie să asigure
accesul liber al cetăţeanului la Curtea Constituţională, justiţie independentă, iar pentru a evita crizele politice, preşedintele statului trebuie să fie ales direct
de popor”, a declarat Mircea Snegur.

Ajvas Endzins, membru al Comisiei de la Veneţia al Consiliului Europei, a subliniat faptul că Legea supremă a ţării urmează a fi un instrument pentru dezvoltarea ţării.

Mesaje de felicitare au rostit de la tribuna centrală şi Preşedintele Curţii Constituţionale a României, ţară care deţine şi preşedinţia Curţilor Constituţionale Europene, Ioan Vida, precum şi preşedintele Curţii Constituţionale din Federaţia Rusă, Nicolai Bondari.

Cel de-al doilea preşedinte al R.Moldova, Petru Lucinschi a declarat pentru ziarişti că Constituţia R.Moldova are un conţinut european, dar nu sunt aplicate în practică prevederile acesteia. „Implementarea legilor se face aşa cum cere regimul de la guvernare. Rămânem în urmă la capitolul democraţie, căci se îndeplinesc indicaţiile şefului statului, nu buchia legii”, a spus Lucinschi.

Vice-premierul Iurie Roşca, a declarat că este nevoie de unele schimbări în prevederile Constituţiei. „În primul rând ar trebui de limitat rolul şefului statului în stat, şi anume, acesta să nu poată dizolva parlamentul”, susţine Roşca. „Un alt aspect îl constituie remanierele guvernamentale, care ar trebui să făcute prin votul a 50 + 1 parlamentari, precum şi modul de desemnare a prim-ministrului” , a declarat Roşca.