Minciuni devastatoare, minciuni pioase

Nu cred ca se va incumeta cineva, vreodata, sa ne spuna cand este mai nimerit sa primesti vestea mortii cuiva, dar un festival imi pare cea mai trista imprejurare pentru a afla disparitia unui cineast. Joi, conferinta de presa a lui Carlos Saura a inceput cu: "Doamnelor si domnilor, a murit Juan Antonio Bardem". Tinerii il stiu astazi din cinemateci. Pentru cei care ne faceam frenetica, dar si atat de dificila noastra ucenicie cinefila la sfarsitul anilor '50 si inceputul deceniului urmator, autorul filmelor "Moartea unui ciclist", "Strada mare" - premiate de mari festivaluri - a insemnat cunoasterea unui cinematograf rupt de conformism si anchilozarea academica. Numele lui Bardem, al colegului sau Berlanga (caruia i-a fost coautor in scrierea scenariului pentru "Bun venit, domnule Marshall") era inextricabil legat in epoca de modernitate, indrazneala, noutate. A ramas, toata viata, credincios unei anumite idei despre arta careia i s-a dedicat, conform careia cinematograful este: ..."fals din punct de vedere social, infirm din punct de vedere intelectual, nul ca estetica si rahitic ca industrie". Nu prea vad ce ar trebui schimbat aici, daca vrem sa avem imaginea filmului care merita cu adevarat sa-i consacram iubirea si timpul nostru. Festivalurile incearca sa ni-l aduca mai aproape. Uneori, din bunele intentii cu care s-a plecat la drum ramane doar urma lor, alteori fagaduintele sunt tinute pana la capat, dupa cum se intampla ca emotia sa rasara de unde nu te astepti. Peter Mullan, cunoscut mai ales ca autor (scotian) multi premiat, a venit in Spania inarmat cu "Leul de aur" obtinut la Venetia pentru "Magdalene Sisters" a carui regie o semneaza, dar si fara acest argument tot ne-ar fi ravasit. O umanitate atat de umilita, desfigurata de intoleranta, cruzimea autoritatilor bisericii catolice din Irlanda, nu s-a mai vazut de mult pe ecrane. Alte nume mari nu au ezitat sa accepte inscrierea in competitie. Printre ei se numara Zhang Yimon, seful celei de "a cincea generatii" de cineasti chinezi, un obisnuit al celor mai prestigioase distinctii, autor acum al unei tandru-comice istorii despre nevoia de iluzii sau de "minciuni pioase", daca vreti, "Happy Times". Paolo si Vittorio Taviani au ecranizat "Invierea" lui Tolstoi in tonalitatile unei melodrame ce pare a se petrece, in buna parte, in Toscana draga lor, nu in Rusia. Asa cum spuneam, necunoscutii - pana acum - sunt in stare de surprize", ne-au convins vazand debutul lui Diego Arsuaga din Uruguay "Ultimul tren", poate vom repeta experienta cu Laetitia Colombani (Franta), al carei film "A la folie... pas du tout" ("Ma iubeste, nu ma iubeste...) beneficiaza de prezenta celei care a fost fabuloasa Amelie, micuta zana din Montmartre, actrita Audrey Tautou. Va face, oare, si acum, vreo minune?