vineri, 18 septembrie 2009

"Rusia isi rezerva dreptul de a ataca tarile implicate in actiunea terorista de la Moscova"

Rusia isi rezerva dreptul de a interveni militar in afara frontierelor sale in caz de implicare a unei tari straine in actiunea terorista comisa la Moscova la 23 octombrie, avertizeaza ministrul rus al Apararii, Serghei Ivanov, intr-un interviu publicat, marti, in cotidianul "Izvestia". "Un razboi a fost declansat impotriva noastra, fara fronturi, fara frontiere si fara dusmani vizibili", afirma ministrul rus al ziarului mentionat. Referindu-se in acest context la relatiile ruso-irakiene, Serghei Ivanov declara ca Rusia nu detine informatii privind implicarea autoritatilor irakiene in terorismul international si ca nu au fost identificati cetateni irakieni care sa fi luptat alaturi de separatisti in Cecenia. In acelasi interviu, Serghei Ivanov subliniaza ca Rusia isi va cauta de aici inainte parteneri straini in functie de atitudinea acestora fata de lupta impotriva terorismului. De amintit ca presedintele rus, Vladimir Putin, a declarat, a doua zi dupa luarea celor circa 800 de ostatici intr-un teatru moscovit de catre un comando cecen, ca operatiunea din capitala rusa "a fost planificata in centrele teroriste din strainatate". Liderul de la Kremlin i-a insarcinat pe ministrul Apararii, Serghei Ivanov, pe cel de Externe, Igor Ivanov, si pe directorul Serviciului Federal de Securitate, Nikolai Patrusev, sa elaboreze o noua conceptie de securitate nationala care sa prevada utilizarea fortelor armatei in lupta antiterorista