sâmbătă, 21 februarie 2009

Director Rompetrol jefuit

Un bărbat i-a furat cărţile de credit şi codurile PIN unui director de la Rompetrol, reuşind să-l păgubească cu suma de 30.900 lei. Conform procurorilor constănţeni care anchetează cazul, marţi dimineaţă, în jurul orei 10.30, Ionel Zamfir, de 34 de ani, din Constanţa, a intrat în sediul S.C. Rompetrol din Năvodari sub pretextul că are de rezolvat nişte probleme la Biroul
Vînzări. Bărbatul a fost legitimat şi datele sale
de identitate au fost trecute în registru, după care a fost îndrumat spre departamentul pe care îl căuta. Potrivit anchetatorilor, în loc să meargă unde spusese, Zamfir a intrat în biroul directorului financiar adjunct, în care nu se afla nimeni şi dintr-o poşetă a luat două portofele care conţineau acte de identitate, suma de 300 lei şi două cărţi de credit, dar
şi codurile PIN. Investigatorii spun că după ce a părăsit sediul firmei Rompetrol, bărbatul a mers la un bancomat BRD din Năvodari şi a efectuat mai multe operaţiuni bancare, reuşind să scoată din conturile directorului suma totală de 30.600 lei. După ce dispariţia portofelelor a fost remarcată de proprietară, aceasta a semnalat cazul oamenilor legii. Poliţiştii au reuşit să-l identifice pe Ionel Zamfir folosind imaginile înregistrate de camerele video
de supraveghere de la intrarea în societatea Rompetrol şi cele de la bancă. După ce a fost reţinut de poliţişti, procurorii Parchetului de pe lîngă Judecătoria Constanţa l-au prezentat pe Ionel Zamfir instanţei cu propunere de arestare preventivă pentru furt calificat şi efectuarea de operaţiuni financiare în mod fraudulos. Prim-procurorul Parchetului de pe lîngă Judecătoria Constanţa, Valentin Ştefan, a declarat că bărbatul nu a recunoscut comiterea faptei şi, mai mult, neagă că s-ar fi aflat în clădirea firmei Rompetrol pe 20 martie. Anchetatorii spun că nu au reuşit să recupereze cei 30.900 de lei, sustraşi de bărbat.