a aproape 20 de ani de la despărţire, unul dintre cele mai faimoase cupluri din showbiz a decis să-şi refacă relaţia. Pentru o seară, Oana Sârbu şi Ştefan Bănică Jr. vor fi din nou o pereche la emisiunea "Dansez pentru tine", unde vor cânta împreună hitul "Ani de liceu". Cu toate că la vremea apariţiei filmului s-a speculat că între ei ar fi existat o legătură amoroasă, cântăreţii au negat cu vehemenţă faptul că ar fi simţit altceva decât prietenie unul pentru celălalt.
Ca şi acum câţiva ani, Oana Sârbu se arată foarte zgârcită cu detaliile privind viaţa ei sentimentală, însă Andreei Marin, soţia lui Bănică Jr., i-a dezvăluit faptul că nu are foarte multă încredere în actualul ei iubit, realizatorul tv Robert Turcescu. Intervievată în emisiunea "Sub alt chip", cântăreaţa a mărturisit că îl crede capabil pe partenerul ei să cedeze seducţiei unei femei frumoase, chiar dacă aceasta ar fi soţia unui bun prieten.