sâmbătă, 21 februarie 2009

Elogii pentru Mutu

Presa olandeza, dar
si fostul golgeter Batistuta, vorbesc in termeni laudativi despre atacantul "tricolorilor"
Cotidianul olandez Algemeen Dagblad i-a dedicat ieri un material lui Adrian Mutu, pe care il considera pericolul principal pentru Batavi in confruntarea de maine seara. "Acum doi ani, cand Olanda invingea la Rotterdam cu 2-0 nationala Romaniei, Mutu tocmai revenea dupa o suspendare de sapte luni ca urmare a consumului de cocaina. Acum este pregatit, in forma si dornic de revansa", a scris sursa citata, prezentand pe larg cazul Maurizio Zamparini-Mutu, cand jucatorul roman a fost numit "tiganus smecher". "Atacantul a iesit din prapastia in care s-a aflat in anii precedenti. Venirea sa la Fiorentina este probabil cel mai bun lucru care i s-a intamplat recent. Florenta este un oras splendid, iar tentatiile din Londra sunt departe. Romanul este un tip inteligent, interesat de matematica, istorie si teatru", a mai notat publicatia olandeza. Algemeen Dagblad a scris ca jucatorii olandezi trebuie sa fie foarte atenti la Mutu, care si in meciul din 2005 a creat cateva situatii periculoase. "Daca va reusi sa duca Romania la CE din 2008, revansa sa asupra trecutului este completa", a notat sursa citata. Un alt val de laude pentru Mutu a venit din partea lui Gabriel Batistuta, fostul golgeter si capitan al Fiorentinei. "Mutu si Toni sunt jucatori exceptionali. Impreuna formeaza un cuplu de atacanti extrem de periculos si fac multe lucruri bune. Sunt bucuros pentru ei", a spus Batistuta, care a jucat noua ani pentru echipa "viola", marcand 168 de goluri.