joi, 9 iulie 2009

Geoană împarte colegii la toate partidele de buzunar

PSD vrea să-i bage în Parlament, în afară de PC şi PIN, şi pe ecologişti, şi pe sindicalişti.

PreŞedintele PSD, Mircea Geoană, i-a informat ieri pe membrii Biroului Permanent al partidului că social democraţii trebuie să cedeze colegii parlamentare nu numai pentru PC, ci şi pentru PIN, PER şi pentru sindicate. În cadrul şedinţei de ieri a BPN, vicepreşedinţii PSD au aflat de la şeful lor că vicepreşedintele PIN, Lavinia Şandru, va candida
în Bucureşti într-un colegiu al PSD din sectorul 6, împotriva Elenei Udrea, precum şi că PSD are protocoale de colaborare cu sindicatele, pe ai căror lideri trebuie să-i ajute să câştige mandate de parlamentari.
În ceea ce-i priveşte pe ecologişti, aceştia au fost curtaţi de mai multă vreme de PSD, zilele trecute Ion Iliescu făcându-i o invitaţie de alianţă Partidului Verzilor, condus de un vechi rival al său, Doru Mărieş.

Purtătorul de cuvânt al PSD, Cristian Diaconescu, a declarat după şedinţa BPN că social democraţii şi conservatorii, care vor candida împreună la alegerile parlamentare, nu vor face alianţe sau cooperări cu alte partide, ci doar în mod individual cu membri ai diferitor partide care doresc să candideze cu sprijinul PSD.
Diaconescu a anunţat şi o parte dintre candidaţii PSD pentru colegiile din afara ţării. Cei patru candidaţi pentru colegiile uninominale din străinătate care au primit luni aprobarea Biroului Permanent Naţional sunt Marian Popescu (Camera Deputaţilor, colegiul UE), Tudor Panţiru (Camera Deputaţilor, colegiul Europa de Est şi Asia), Dan Mocanu (Senat, colegiul Europa de Est şi Asia) şi Armand Schor (Camera Deputaţilor, colegiul Africa şi Orientul Mijlociu).