joi, 9 iulie 2009

Preşedintele sună din nou la 322

Cu o lună şi jumătate înaintea începerii campaniei pentru alegerile generale, preşedintele Traian Băsescu vrea să se adreseze Parlamentului. Şeful statului a solicitat, ieri, conducerii Camerei Deputaţilor şi Senatului să convoace plenul reunit pentru a prezenta „un mesaj pe probleme actuale de politică internă şi externă”. Traian Băsescu a cerut ca şedinţa să aibă loc pe 24 septembrie, exact la orele 11.00.
Conducerea Camerei a luat imediat în discuţie solicitarea: „Săptămâna viitoare va fi o şedinţă a Birourilor Permanente. Bineînţeles, vom accepta această cerere şi vom stabili data la care Camerele reunite sunt în măsură să se reunească pentru a asculta mesajul preşedintelui”, a precizat, ieri, secretarul Camerei, deputatul PSD, Valeriu Zgonea. Ultima dată
când Traian Băsescu s-a adresat Parlamentului a fost în luna februarie a anului trecut. El le-a transmis atunci senatorilor şi deputaţilor că îi consultă cu privire la organizarea unui referendum pentru introducerea votului uninominal. Potrivit articolului 88 din Constituţie, preşedintele României adresează Parlamentului mesaje cu privire la principalele probleme politice ale naţiunii.